„Port deschis” înseamnă toleranţă, generozitate, implicare, determinare, poartă larg deschisă către oameni, idei, realizări, inovaţii către istoria si cultura etniilor. În acelaşi timp însă şi către diaspora, Europa şi orice zonă a lumii cu care putem interacţiona în interes comun.
Aplicat, proiectul îşi propune:
- Reconfigurarea şi consolidarea unui ţesut local sănătos din punct de vedere educaţional, economic, cultural şi de ce nu al creşterii responsabilitătii civice;
- Realizarea unui sistem coerent şi eficient de comunicare cu mediile regionale, nationale şi internaţionale privind priorităţile, proiectele, realizările comunităţii noastre;
- Producerea, integrarea şi stimularea multor componente sociale în realizarea unui proiect comunitar generator de dezvoltare şi implicit bunăstare, contribuind şi la refacerea solidarităţii locale;
- Atragerea şi implicarea directă a noilor generaţii în proiectarea şi construcţia propriului viitor în acest oras;
- Determinarea interacţiunii dintre generaţii, aflate aparent în conflict de interese în prezent;
- Valorificarea bunelor practici deţinute de generaţiile care şi-au încheiat activitatea profesională activă;
- Stimularea implicării diasporei în dezvoltarea locală;
- Poziţionarea oraşului ca un hub regional educaţional şi cultural cu efecte implicite în creşterea economică;
- Impulsionarea micilor afaceri locale în activitatea comercială, servicii, mica producţie, transporturi, turism si va crea, funcţie de dinamica proiectului locuri de muncă permanente si temporare.
- Stimularea concretă într-o primă, etapă asocierea cu municipiul Brăila cel putin în plan educaţional, cultural şi economic;
- Crearea tuturor premiselor îndeplinirii condiţiilor necesare pentru obţinerea unui rating superior de oraş în vederea accesului la diverse forme de finanţare: credite, obligaţiuni, fonduri de investiţii;
- Sporirea credibilităţii oraşului în faţa investitorilor, finanţatorilor, sponsorilor;
- Declanşarea proceselor economice organice pentru afacerile în curs, noi proiecte de afaceri, acumularea de capital, necesităţi de investiţii, noi locuri de muncă, consum sporit, taxe şi impozite orientate către investiţii comunitare, o crestere a calităţii vieţii, un oras prosper.
Menţionăm că pe periaoda desfăşurării proiectului, fiecare participant la proiect îşi păstrează independenţa decizională şi bugetara. Se va realiza însă o complementaritate funcţională între activităţi, parteneri şi participanţi. Cum deja s-a întamplat in cadrul primelor evenimente desfăşurate sub egida Port Deschis (#conexiuni, #daruiestesiprimeste.)